Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Monica Macovei: Parlamentarii români nu au fost de partea mea. Cătălin Ivan a votat pentru menţinerea conflictului de interese

Publicat in Romania Libera, joi 29 martie 2012 ·

Comisia pentru Control şi Buget din Parlamentul European a votat marţi descărcarea de gestiune pentru 28 de agenţii descentralizate ale UE, dar şi amânarea descărcării pentru trei dintre ele, după ce raportorul PE, Monica Macovei, a solicitat expres acest lucru invocând o serie de nereguli privind conflictul de interese, cheltuielile şi gestionarea resurselor umane. Într-un interviu acordat României libere, Monica Macovei explică totodată în ce fel este ameninţată transparenţa la nivelul instituţiilor europene, în ansamblu, dar şi cât de puţin a fost sprijinită în demersurile sale de către eurodeputaţii români din grupurile liberal şi socialist de la Parlamentul European.

România liberă:De ce trebuia amânată descărcarea de gestiune în cazul celor trei agenţii europene? Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, v-a acuzat joi că faceţi rău inclusiv României lansând acuzaţii fără temei.

Monica Macovei: Există conflicte de interese în cele trei agenţii (de mediu, siguranţă alimentară, a medicamentului -n.r.), deci este o chestiune foarte serioasă şi care trebuie tratată cu prioritate. Încă nu am senzaţia că este tratată astfel la nivelul instituţiilor europene. Vreau să impun aceste reguli. Sunt suficiente situaţii de conflict de interese, cum este la Agenţia pentru Siguranţa Alimentară, unde anul trecut însăşi Comisia (Europeană) a numit în conducere câteva persoane care veneau din industrie, din industria alimentară. Domnul Cătălin Ivan a votat pentru menţinerea conflictelor de interese în agenţiile europene şi, prin urmare, împotriva intereselor cetăţenilor europeni, inclusiv ale cetăţenilor români. Cei care l-au ales pe domnul Ivan în Parlamentul European ar trebui să-l întrebe de ce susţine conflictele de interese.

Dar va conduce această amânare a descărcării de gestiune la o schimbare şi de paradigmă?

Sigur, asta încerc. Nu am propus amânarea d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 23 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 31 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°