Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Pereş, reacție la acuzaţiile că tatăl său a fost șeful Securităţii Cluj: “Eu îl respect, aşa cum a fost el, securist şi cum este acum acuzat”

Publicat in Alba24, vineri 30 martie 2012 ·

Senatorul PDL Alexandru Pereş a vorbit în premieră la „Testul de sinceritate” de la Alba24 despre una dintre temele folosite frecvent de opozanţii săi politici pentru a-l ataca, respectiv despre faptul că tatăl său a ocupat înainte de 1989 funcţia de şef al Securităţii Cluj.

Alexandru Pereş a dezvăluit, răspunzând la întrebarea unui cititor Alba24, că tatăl său a ocupat timp de un an şi jumătate funcţia de comandant al Inspectoratului Judeţean al Securităţii Cluj.

„Este adevărat că tatăl meu a deţinut această funcţie timp de un an şi jumătate, din `72 până în `73 – comandant al Inspectoratului Judeţean al Securităţii(…) Ce să fac? Îmi duc crucea. Dacă e să căutăm printre taţi, veri, bunici, mulţi politicieni ar putea fi acuzaţi de diferite lucruri, nu neapărat de legionari sau de nu ştiu ce, dar eu zic să căutaţi puţin, nu vă dau nume, în zona liberală şi veţi găsi şi la doi foşti parlamentari nişte contacte”, a spus Pereş.

Provocat de moderatorul emisiunii să spună numele celor doi liberali, Pereş a afirmat că este vorba de fostul europarlamentar Tiberiu Bărbuleţiu şi de actualul deputat de Călăraşi Dan Motreanu, originar din judeţul Alba.

„E foarte clar, e Tiberiu Bărbuleţiu şi puteţi să căutaţi şi la Dan Motreanu. Am dat nume, deşi am zis că nu dau. Îmi cer scuze faţă de ei, dar nu ştiu dacă această anatemă de securist mi se poate impune mie. De la 23 de ani sunt în Alba, sunt inginer agronom, am lucrat în agricultura aşa cum a fost ea, socialistă, până în ‘91 şi am deţinut şi alte funcţii aici. Lumea mă cunoaşte foarte bine, e un oraş mititel şi frumos, lumea, la cei 60.000 de oameni câţi sunt probabil în municipiu, nu poate să te rateze să nu afle lucruri despre activitatea ta”, a mai spus Pereş.

El a adăugat că îşi poate aduce oricând dosarul de la CNAS care demonstrează că nu a colaborat cu organele Securităţii.

„Pot să vă ad

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Putin anunță că 700.000 de militari ruși luptă în Ucraina

HotNews acum 50 minute
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri la televiziune că aproape 700.000 de militari participă în prezent la ofensiva din Ucraina, potrivit AFP. Vladimir PutinFoto: Sergei BOBYLYOV / AFP / Profimedia „Avem aproape 700.000 de oameni în zon

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum 42 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 34 minute
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Tragedie la Șeitin: Două persoane au fost găsite moarte într-un imobil

Arad24.net acum o ora
Două persoane au fost găsite decedate într-un imobil din Șeitin. Poliția arădeană cercetează acest caz. „La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 16:25, prin 112, a fost sesizată prezența a două persoane decedate, într-un imobil din localitatea Șeiti

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum o ora
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 2 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°