Rău am ajuns! S-a dus ambîțul. S-a dus onorul. Trăim urît, bem prost, mîncăm și mai prost. Așa cum bine zice inenarabilul domn Mencinicopschi (ăsta-i om, nu glumă, director de institut!,) care nu osteneș­te să ne pună în gardă împotriva tuturor pîinilor din țară, cancerigene toate, mie-mi spui?, mai puțin împotriva aceleia căreia – dezinteresat, firește – îi face el reclamă. Orice biolog sau chimist serios i-ar demonta mintenaș afirmațiile. I-ar spune, de pildă, că E-urile sînt substanțe chimice aprobate pentru uz alimentar, deloc nocive în cantitățile aprobate, și că, fără E-uri, e doar apă cu făi­nă. I-ar spune că rău ar fi să găsim în mîncare ne-E-uri, adică substanțe neaprobate. I-ar putea spune și altele, mai tehnice, dar ce-are-a face? Mulți văd, puțini pricep. Omul umple ecranele și paginile ziarelor. Oricum, ca să fim siguri, ar trebui să ne căutăm după fiecare masă cu senzorul-minune al marii noastre Raluca von Staden, senzorul acela ca­re detectează cancerul cît ai bate din pal­me, ba chiar și mai repede. Ce dacă oamenii de știință responsabili nu-s deloc convinși, ba mai cer – culmea nesimțirii! – și probe. Ministerul, drăguțul, n-a vede, n-aude și o finanțează în continuare. De ce să n-avem și noi geniile noastre? Altele decît fotbaliștii, la care genialitatea e ascunsă-n picioare (de obicei, doar în unul), nu în cap. Ceva speranțe s-ar arăta: iată, cel mai mare matematician al lumii s-a impus și la noi, a ajuns rector la Alba Iulia – Apulum. Iar ARCA (Asociația Română pentru Aeronautică și Cosmonautică, nonguvernamentală, funcționează pe bază de entuziasm molipsitor, așa se face știin­ța serioasă) trage tare și trimite rachete-n spațiu. Ehee, ca mîine... If they can do it, we can do it. Așa da! Mai ieșim un pic din corzi, le-arătăm străinilor ce putem, mai luăm un premiu la Salonul de Inventică de la Geneva. Că, pe vremuri, puteam! Aveam și puteam.