In paginile unui site destul de popular, o doamna, editorialist, a facut analiza uneia dintre declaratiile lui Sorin Frunzaverde si anume aceea prin care politicianul afirma ca “ne este frica si sa vorbim la telefon, nemaivorbind ca ne punem problema daca ambiental nu suntem ascultati de catre toata lumea”. Nelamurirea doamnei era una pe care, foarte probabil, multe persoane o au, respectiv aceea ca de ce-ar trebui sa ne deranjeze astfel de interceptari, daca nu avem nimic de ascuns!
Fara sa-l cunosc personal pe domnul Frunzaverde si, ca urmare, nestiind exact la ce s-a gandit cand a facut respectiva afirmatie, pot doar sa incerc sa explic de ce, in general, oamenii avizati, care stiu cum functioneaza justitia la noi, isi fac probleme cand discuta la telefon, chiar daca nu pun la cale nicio fapta ilegala. Raspunsul este simplu si se leaga de modul in care procurorii interpreteaza interceptarile respective si mai ales de felul in care o persoana poate ajunge sa fie oficial acuzata, uneori doar pe baza unor astfel de convorbiri telefonice sau ambientale.
Mai exact, sa spunem ca un politician sau un om de afaceri discuta cu o terta persoana si o roaga sa-i dea o folie de aspirine, parchetul poate interpreta ca de fapt era vorba, de exemplu, despre o spaga de 100.000 de euro si omul se poate trezi cu un dosar penal. Desigur ca asta nu inseamna, neaparat, ca persoana respectiva va fi automat si condamanata, insa cu siguranta intreaga viata-i va fi afectata in mod grav, chiar daca, in final, va fi declarata nevinovata. Ca urmare, cei care au avut ocazia sa vada sau macar sa auda despre astfel de exemple ajung sa se teama si sa cantareasca cuvintele pe care le folosesc intr-o conversatie, ceea ce, normal, conduce la un sentiment de incomfort.
O solutie ar fi aceea ca astfel de interceptari sa fie doar baza pentru o eventuala supraveghere a persoanei viza
