Un titlu uşor macabru - Cum să pictezi un mort -, de Sarah Hall, ascunde un roman despre pictură şi vieţile celor dăruiţi cu harul vederii dincolo de lucruri, pentru care plătesc totuşi un preţ: pierderea unei fiinţe dragi şi suferinţa proaspătă ori îndurată decenii întregi, fie că este o soţie iubită şi plină de viaţă, fie fratele geamăn.

Firele narative se împletesc discret, în alternanţa celor patru părţi: "Criza în oglindă" o are ca personaj pe Susan, "Traducere din Jurnalul sticlelor" consemnează impresii şi stări ale pictorului la senectute, "Nebunul de pe deal" relatează isprăvile lui Peter, excentricul pictor şi părinte şi mai excentric, iar "Viziunea divină a Anettei Tambroni" - o relatare despre cum Anette îşi pierde vederea şi trăieşte înspăimîntată cu fantasma Bestiei, o pictură de pe peretele bisericii. Înainte de a renunţa la şcoală din cauza orbirii, un artist bătrîn îi dă lecţii despre cum să picteze folosindu-şi celelalte simţuri.

Punţi şi linii subterane leagă între ele personajele. Bătrânul pictor italian ştie că suferinţa îl conduce inevitabil la moarte, aşa că lasă amintirile trecutului să se strecoare prezent şi ele îi renvie povestea singurei iubiri, cu sfârşit tragic, în anii fascismului italian. Prezentul înseamnă şi certurile cu menajera care-i poartă de grijă, şi lecţiile de pictură ţinute pentru copiii din sat.

Pictorul împărtăşeşte bucuria picturii cu una dintre eleve, iar prin scrisori, câteva secrele ale artei cu un tânăr englez original, Peter Caldicutt, ajuns după decenii celebru. Susan este fiica lui care-şi jeleşte fratele geamăn pierdut, Anette florăreasa - fetiţa care încântă zilele bătrânului cu simţul ei pentru culoare şi sensibilitate, dar care a orbit progresiv datorită unei boli rare.

Fiecare personaj este urmărit prin drama trăită în timpuri diferite: doliul pentru Susan şi orbirea pentru Anette, obl