Directorul executiv adjunct al FBI, Shawn Henry, a declarat într-un interviu că SUA „nu câştigă” războiul cibernetic şi că strategia actuală nu este potrivită, scrie WSJ.com. Henry a precizat că „hackerii sunt pur şi simplu prea talentaţi, iar măsurile de apărare sunt prea slabe pentru a-i opri”.
Henry nu s-a referit la măsuri specifice, dar comentariile sale vin cu puţin timp înainte ca guvernul american să ia în discuţie o serie de măsuri pentru a proteja centralele electrice şi reactoarele nucleare de atacurile cibernetice, scrie WSJ.
Henry, care se pregăteşte să părăsească FBI după 20 de ani, urmând să lucreze pentru o firmă de securitate cibernetică, a spus că trebuie făcute „schimbări majore” în modul în care sunt folosite reţelele computerizate, pentru a evita „distrugerea securităţii şi a economiei naţionale”.
„Nu văd cum putem depăşi această situaţie fără să schimbăm tehnologia sau comportamentul nostru. În condiţiile actuale, nu vom progresa niciodată şi nu vom avea siguranţă”, a spus directorul.
James Lewis, de la Centrul pentru studii strategice şi internaţionale, a declarat că, deşi previziunile lui Henry sunt „întunecate”, ale sale sunt şi mai pesimiste. „Cred că am pierdut prima bătălie cu hackerii. Există o încăpăţânare a guvernului şi a sectorului privat de a nu recunoaşte cât de prost stau lucrurile, de fapt, aşa că înţeleg de ce domnul Henry este frustrat”, a spus Lewis.
WSJ scrie că printre victimele hackerilor se numără Nasdaq sau corporaţia Sony, care a spus anul trecut că un atac cibernetic a compromis conturile a 100 de milioane de utilizatori.
94% dintre companii nu ştiu că sunt atacate de hackeri
Henry a jucat un rol esenţial în lupta contra hackerilor, în 2002 el reorganizând structura FBI pentru a face faţă atacurilor cibernetice. Directorul precizează că investigatorii au găsit tot mai multe