Am tot vrut să comentez antologia (masivă) de proză scurtă Puncte de reper apărută la finele anului trecut sub egida revistei Vatra, în coordonarea lui Kovacs Francisko. O bună şi sugestivă panoramă a ultimelor trei decenii de proză scurtă publicată în revista mureşană. Cu texte antologice, de la Gabriela Adameşteanu la Andrei Zanca. Păcat că volumul a trecut necomentat, dar el există. Aşa cum există şi antologia de proză scurtă a lui Igor Ursenko, Alertă de grad zero (Editura Hero Print, 2011), care adună puţine nume consacrate, dar are marele merit de a atrage atenţia asupra cîtorva buni producători de povestiri ce s-au afirmat – mai mult sau mai puţin – în ultimii ani. Cîteva texte sînt remarcabile, chiar dacă nu menţionez aici numele autorilor. Şi asta într-o lume în care citim doar nume, rar de tot şi texte. Bun. Criticii literari care se mai ocupă şi de proză ar putea reţine aceste două volume.

Am mai vrut să scriu şi despre prozopoeziile fabuloase şi fabulatorii ale lui Dan Stanciu din Acte calde într-un decor negru pe scene separate printr-o linie grea. Poeme în proză de cea mai bună sorginte onirico-absurd-surrealistă. Am vrut să scriu despre volumaşul Oameni al lui Mihai Mateiu, proze extrem de incitante în întregul lor narativ. Lista poate continua. Există un interes crescînd mai ales al celor tineri pentru acest gen de proză care nu umple de bani teşchereaua editurilor. Ar fi bine ca o revistă literară să preia şi să încurajeze aceste tendinţe de ultimă oră. Cît se poate şi cînd ar fi posibil. O sugestie şi atît. Am făcut aceste vagi aprecieri despre proza scurtă românească pentru faptul că, întîmplător sau nu – nimic nu mai este întîmplător, îmi vine să strig în ultimii ani! –, am dat peste o cărticică cu povestiri de Cehov. Doar opt povestiri, adunate sub titlul O mică glumă (Editura Allfa, 2011, traducere de Antoaneta Olteanu). Şi am citit