Dominique Strauss-Kahn – prins cu pantalonii în vine la petreceri libertine cu jocuri sexuale sponsorizate din evaziune fiscală – nu a reuşit să devină simpatic pentru publicul francez.
Francezii nu ştiu să se bucure de un scandal sexual. De sex? Clar! De lauda despre sex? De două ori mai mult decât de fapta în sine. Dar discuţiile de pe hol la volum redus, făcând cu ochiul, disecând toate detaliile? Nu, asta nu le prea iese francezilor. Nu sunt deloc talentaţi la a vorbi despre sex. Dacă nu mă credeţi, citiţi literatura pornografică de limbă franceză şi veţi fi surprinşi cât de plicticoasă este de fapt. Marchizul de Sade e ca şi cum aţi citi catalogul Ikea, o listă monstruoasă pentru orice limită a răbdării. Emanuelle este un ghid de călătorie în Thailanda tipărit în anii 1970. „Viaţa sexuală a Catharinei M” este suprinzător de detaşată, exaltările din carte sunt date de momentele în care personajul cumpără obiecte de artă, nu de orgiile pe care le caută permanent.
Imaginaţi-vă ce-ar fi făcut defunctul News of the World cu afirmaţiile următoare despre un trezorier al Bank of England: „clientul meu e un simplu swinger, nu ştia că fetele sunt plătite pentru el”. Sau: „la petreceri, oamenii erau goi. Vă provoc să faceţi diferenţa între o prostituată goală şi orice altă femeie la fel de goală”!
Ei nu, francezii vor mai degrabă ca această ştire să dispară. Pentru că afacerea DSK e una care nu le face niciun serviciu. Alta e schema cu aventurile pe care francezii le-au apreciat şi care le-au potenţat imaginea de amorezi: Jean-Paul Belmondo cu Ursula Andress, Yves Montand cu Marilyn Monroe, chiar şi Jaques Chirac cu Claudia Cardinale. Dar un agresor de cameriste sau consumator de prostituţie? Sorry, not interesting.
Îl va salva Annan pe Assad? (New York Times)
Planul de soluţionare paşnică a crizei din Siria s-ar putea să se dove
