În 1968, dominaţia literaturii şi a subiectelor de specialitate se simte asupra evenimentului istorico-politic. În numărul 3 din 18 ianuarie 1968 al Gazetei literare, (…) accentul paginii, şi din punctul de vedere al paginării, şi datorită subiectului incitant pentru publicul cititor de literatură al revistei, cade pe „Dialog: Marin Preda – Eugen Simion, Autorul «Moromeţilor» despre posibilităţile romanului”. Este un text amplu, cu continuare într-o pagină întreagă de interior (...). Este un inteviu realizat de un apreciat critic tînăr cu un scriitor foarte cunoscut al momentului, pe prima pagină a celei mai importante reviste literare a ţării. (…) Unul dintre momentele notabile ale interviului este acela în care Preda îşi aminteşte de Eugen Lovinescu (...).
Totuşi, interviul pare să fi fost totuşi prilejuit de recea primire făcută celui de-al doilea volum al romanului Moromeţii. Ceea ce a reţinut istoria literară din declaraţiile de acum ale lui Marin Preda a fost în primul rînd plastica sa declaraţie de iubire faţă de personajul Moromete, dar iată că aici, în interviu aşa cum apare el prima dată publicat în Gazeta literară, accentul cade pe nemulţumirea prozatorului: „Cineva se întreabă, deştept şi autoritar, dacă mai avea sau nu rost să apară volumul al II-lea din «Moromeţii». Altcineva citeşte cartea cu un telescop ciudat şi spune, negru pe alb, că Moromete trăieşte... drama neînţelegerii. Mintea criticului a rămas tot la cărţile simpatic sociologiste în care astfel de dumiriri sau neînţelegri se rezolvau în două sute de pagini. Şi mai greu de înţeles e cazul celor care, din oroarea de realismul plat, acefal, nu mai prizează proza de observaţie. Cădem, atunci, în întunericul unei confuzii.”
Fragmentele acestea nu au fost reţinute în volum. Ele sînt însă semnificative pentru natura reactivă a prozatorului, care, aşa cum am văzut în anii anteriori,
