Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri muzicieni

Publicat in Romania Literara, vineri 30 martie 2012 ·

O aniversare de zile mari s-a dorit a fi concertul ce a găzduit recitalul tinerei pianiste Alice Sara Ott, recital susţinut recent în Studioul de Concerte din str. Berthelot.

Mă refer la aniversarea a 15 ani petrecuţi de la înfiinţarea canalului România Muzical al Societăţii Române de Radiodifuziune. Momentul a fost gândit a fi unul cu totul special. Iar aceasta cu toate că – în contextul actual al imensei confuzii a valorilor, la noi – impresionant îmi pare a fi în primul rând traseul parcurs de acest canal radiofonic public, de la înfiinţare şi până în zilele noastre. Muzică academică şi de jazz, informaţii curente şi altele cu caracter istoric, transmisii directe şi retransmisii ale unor evenimente muzicale de primă importanţă în planul vieţii muzicale naţionale şi internaţionale, iată, 24 de ore din 24 ascultătorii fideli ai postului sunt conectaţi la marea muzică! Nu sunt mulţi cei pentru care arta sunetelor constituie o condiţie a existenţei cotidiene. Dar atitudinea lor este constantă. Este o atitudine de impact ce creează reverberaţii; în mod special în rândul tinerilor a căror curiozitate rămâne neofilită. Nu pot să nu evoc avatarurile procesului de înfiinţare, condiţia de luptător probată în numeroase ocazii de primul director al postului, iniţiatorul acestuia, doamna Mihaela Doboş, pericolele raptului de frecvenţe, pericolele limitării, ale deturnării acestora. Ştiute şi neştiute, demersurile subterane au avut rolul lor. Utile, eficiente au fost dezbaterile publice în media sfârşitului anilor ’90 ai secolului trecut. Au fost dezbateri şi poziţionări la care personal am luat parte. Consider că momentul hotărâtor a fost colocviul susţinut la Grupul de Dialog Social, dialog susţinut în acea vreme cu o vivacitate mobilizatoare, în medii intelectuale de importantă influenţă; am în vedere, de asemenea, participarea membrilor Consiliului Naţional

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 5 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°