Cristina Dumitru (18 ani) este, oficial, cel mai bun tânăr meseriaş din Franţa în domeniul curăţătoriei. Românca de etnie romă a primit medalia de aur la un concurs naţional de meserii, iar ceremonia de premiere a fost organizată la sediul Senatului Franţei, la Paris.
Tânăra a ajuns în Franţa, împreună cu familie, în anul 2005. Aproape doi ani au trăit îngrămădiţi într-o rulotă, fără apă sau electricitate, scrie "Le Figaro".
Românca a fost convinsă să se înscrie la acest concurs de colegii ei de muncă. Nu are acte legale de şedere în Franţa şi, din acest motiv, nu se poate înscrie la şcoală pentru a-şi continua studiile. "Mi s-a spus că fără permis de şedere nu îmi pot continua studiile, chiar dacă am această medalie de aur".
"Libertate, egalitate, fraternitate", pentru Cristina
Însă, părintele Christophe Sauvé, unul dintre puţinii francezi care se ocupă de comunităţile de romi din Franţa, consideră că românca trebuie să-şi continue studiile. Acesta a declarat pentru AFP că "trebuie să meargă mai departe, să obţină permisul de şedere, pentru a-şi putea continua viaţa în Franţa. Cristina trebuie să se bucure de toate drepturile Republicii: libertate, egalitate, fraternitate. Cred că se bucură de fraternitate, însă nu şi de egalitate. A primit medalia, dar fără egalitate”, a mai spus părintele Sauvé.
Impresionată de determinarea ei de a reuşi, deputata socialistă Dominique Raimbourg i-a refăcut Cristinei şi familiei, la finele lunii ianuarie, dosarul de cerere a permisului de sejur. Însă, până în acest moment, nu au primit răspunsuri.
Între timp, Cristina şi părinţii ei, muncitori sezonieri, s-au mutat într-un apartament micuţ din Nantes.
În urmă cu doi ani, o altă româncă, Linda Mihai, de 21 de ani, a primit medalia de aur pentru cel mai bun ucenic din Franţa. În luna decembrie, Linda Mihai a prim