Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Alba Iulia, obligată în justiţie să facă public contractul de modernizare a zonei interioare din Cetate

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2012 ·

Primăria Alba Iulia a fost obligată în justiţie să facă public contractul încheiat cu firma Grup Corint SA pentru modernizarea zonei interioare a Cetăţii Vauban. Procesul a fost iniţiat de vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman.

Florin Roman a declarat că instanţa Curţii de Apel Alba Iulia a pronunţat o sentinţă irevocabilă prin care administraţia locală este obligată să prezinte contractul încheiat cu firma Grup Corint SA.

„Respinge excepţia inadmisibilităţii declarării recursului de Primar pentru Primăria municipiului Alba Iulia. Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia prin Primar împotriva sentinţei nr. 2158/CAF/ 2011 pronunţată de Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Alba. Modifică în parte sentinţa atacată. Respinge cererea formulată de reclamantul Roman Florin Claudiu de a aplica pârâtei amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Irevocabilă“, se afirmă în minuta sentinţei pronunţată de Curte de Apel Alba Iulia miercuri, 28 martie 2012.

Iniţial, pe fond, Tribunalul Alba a decis ca primarul Mircea Hava să plătească 20 la sută din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere. Florin Roman a declarat că, în cursul zilei de vineri, va înainta o cerere administraţiei şi că va aştepta ca hotărârea judecătorească să fie pusă în aplicare în termenul de 3 zile decis de instanţă.

Contractul pentru modernizarea zonei interioare a Cetăţii Alba Iulia a fost demarat la începutul anului 2011. Licitaţia organizată de primărie a fost câştigată de firma Grup Corint, care a subcontractat o parte din lucrări către societatea Florea Grup. Valoarea investiţiei este de 76 milioane de lei, respectiv 17 milioane de euro. Suma nerambursabilă din fonduri europene este de 47 milioane de lei, restu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 18 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°