Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât a câştigat anul trecut şeful Ford

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2012 ·

În condiţiile în care producătorul auto american, Ford Motor, a obţinut cel mai mare profit net din peste zece ani, şeful companiei, Alan Mulally, a fost remunerat pe măsură.

Mulally a primit un salariu de două milioane de dolari şi bonusuri cash de 5,5 milioane de dolari, iar valoarea totală a compensaţiilor ajunge la 29,5 milioane de dolari dacă se adaugă şi primele şi opţiunile în acţiuni, potrivit Reuters.

În 2010, Mulally a beneficiat de compensaţii de 26,5 milioane de dolari.

Ford a anunţat la începutul acestei luni că Mulally a primit acţiuni în valoare de 58,3 milioane de dolari, ca recompensă pentru readucerea pe profit a producătorului auto în ultimii trei ani, după pierderile înregistrate în perioada 2006-2008.

După plata taxelor, directorul Ford rămâne cu acţiuni în valoare de 34,5 milioane de dolari. În ultimii doi ani, Mulally a primit de la Ford acţiuni în valoare de peste 100 de milioane de dolari.

Preşedintele executiv Bill Ford a fost recompensat pentru 2011 cu 14,5 milioane de dolari, în numerar şi acţiuni, faţă de 26,4 milioane de dolari în 2010.

Mark Fields, preşedintele Ford America, a primit 8,8 milioane de dolari, sumă neschimbată faţă de anul precedent.

De la venirea la conducerea Ford, în 2006, Mulally a coordonat redresarea companiei, inclusiv în perioada crizei economice din SUA, fără să recurgă la sprijinul guvernului federal, aşa cum au făcut General Motors şi Chrysler.

Ford a obţinut anul trecut un profit net de 20,2 miliarde de dolari, cel mai mare după 1998. Profitul a fost majorat de un câştig de 12,4 miliarde de dolari rezultat din schimbări în contabilitate.

Reprezentanţii sindicatului United Auto Workers nu au putut fi contactaţi pentru comentarii referitoare la compensaţiile acordate directorilor.

După anunţarea compensaţiilor obţinute de membrii conducerii Ford pentru 20

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 26 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 57 minute
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°