Şedinţă fără emoţii în Consiliul Local. Aleşii orădenilor aprobat vineri cu unanimitate de voturi şi fără nicio obiecţiune majoritatea punctelor de pe ordinea de zi. Consilierii locali au hotărât la propunerea Direcţiei Economice actualizarea tarifelor pentru depunerea deşeurilor la groapa ecologică gestionată de Eco Bihor.
Conform contractului încheiat cu firma Keviep, investitorul care a construit groapa de gunoi, tarifele se actualizează anual cu rata inflaţiei şi în funcţie de cantităţile de deşeuri depuse în anul precedent.
Consiliul Local a hotărât majorarea tarifelor pentru tona de gunoi menajer şi cea de gunoi menajer amestecat cu moloz de la 14 euro la 14,31 euro. La fel, preţul deşeurilor rezultate din demolări a crescut de la 2,24 euro pe tonă la 2,28 euro pe tonă. Deşeurile colectate selectiv, precum şi pământul vegetal vor putea fi depuse în continuare în mod gratuit.
Baza din Ioşia se extinde
În cadrul şedinţei de vineri, aleşii orădenilor au aprobat, tot fără comentarii, Planul Urbanistic de Detaliu privind modernizarea bazei sportive din Ioşia. După mai multe încercări nereuşite de a atrage un investitor privat municipalitatea ia în calcul posibilitatea de a realiza această investiţie din fondurile proprii.
Conform hotărârii de Consiliu Local, baza sportivă, care numără în prezent opt terenuri de tenis, va fi extinsă cu încă patru terenuri şi va fi dotată cu trei corpuri de clădire cu destinaţia de alimentaţie publică, vestiare şi cabină pentru portar. Lucrările vor demara cel mai probabil încă din acest an, după finalizarea studiului de fezabilitate.
Monument al soldaţilor unguri
Aleşii orădenilor au mai hotărât amplasarea unui monument comemorativ al ostaşilor ungari în incinta cimitirului municipal. Acesta va avea o placă din marmură inscripţionată bilingv cu mesajul: "În memoria militarilor unguri căzuţi în