Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Vlădan, criminalul de la coaforul din Perla, mai stă încă 30 de zile în arest

Publicat in Antena 3, vineri 30 martie 2012 ·

Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis, vineri, prelungirea mandatului de arestare al lui Gheorghe Vlădan, astfel încât criminalul de la coaforul din zona Perla va sta în arest încă 30 de zile, din 5 aprilie până pe 4 mai inclusiv.

Vlădan a fost arestat pentru 29 de zile, pe data de 6 martie 2012, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tentativă la omor calificat şi deosebit de grav.

Pe 5 martie, Vlădan şi-a împuşcat mortal soţia şi pe o colegă a acesteia, în coaforul de la Perla unde femeile lucrau, criminalul rănind totodată şi alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a arătat că Gheorghe Vlădan avea discernământ în momentul crimei.

Înaintea atacului armat din 5 martie, Gheorghe Vlădan a consumat alcool, medicii legişti stabilind că acesta avea în acea zi, în jurul orei 22.50, la mai bine de cinci ore de la comiterea crimelor, o alcoolemie de 0,25 grame la mie.

Criminalul de la coafor din Perla şi-a premeditat timp de opt zile atacul. A vrut să-i omoare pe toţi, nu doar pe soţie şi nu s-ar fi oprit niciodată din tras, dar rămăsese fără gloanţe. Aşa a scăpat unul dintre supravieţuitorii atacului, ultimul dintre cei luaţi la ţintă de Gheorghe Vlădan.

Soţii Vlădan se aflau în proces de divorţ. Gheorghe Vlădan are 53 de ani şi era angajat ca şofer la Policlinica MAI.

Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis, vineri, prelungirea mandatului de arestare al lui Gheorghe Vlădan, astfel încât criminalul de la coaforul din zona Perla va sta în arest încă 30 de zile, din 5 aprilie până pe 4 mai inclusiv.

Vlădan a fost arestat pentru 29 de zile, pe data de 6 martie 2012, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tentativă la omor calificat şi deosebit de grav.

Pe 5 martie, Vlădan

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Elev de 10 ani din judeţul Timiş, în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea / Se afla într-o excursie organizată în afara programului şcolar

News.ro acum 25 minute
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 2 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 34 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 3 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum o ora
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Bărbatul acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar

Ziare.com acum o ora
Un bărbat acuzat că a instigat, pe Facebook, la asasinarea personalului Curţii Constituţionale prin „executarea la zid” a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit anchetatorilor, într-un material video, acesta cerea arme de foc „ca

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 4 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum o ora
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°