La prima vedere, imaginile par desprinse dintr-o altă lume. Distanţa, în timp, faţă de acele vremuri tinde să sugereze, din ce în ce mai mult, că acel mod de viaţă nici n-a existat sau, în cel mai bun caz, că descrierea lui este exagerată şi are rolul de a servi drept pildă tinerilor superficiali din prezent.
Cu toate acestea, fotografiile prezintă, în detaliu, viaţa de zi cu zi a tinerilor infractori de la şcolile de corecţie pentru băieţi Lowdham Grange, North Sea Camp şi Rochester Borstals în 1937.
Imaginile au fost prezentate de către publicaţia britanică Daily Mail şi aparţin Arhivelor Naţionale ale Marii Britanii.
Muncă asiduă, antrenament intensiv, reabilitare şi dezvoltare personală, condimentate cu un simţ decent al umorului: aceasta era reţeta din şcolile britanice de corecţie.
Aceste şcoli aveau mai mult menirea de a antrena, de a corecta problemele de comportament şi de a transforma tinerii delincvenţi în persoane apte pentru a se angaja într-o companie după eliberare. Ulterior, ei erau ajutaţi să-şi găsească o modalitate de finanţare prin muncă şi o locuinţă.
Existau şi şcoli de corecţie pentru fete, unde tinerele infractoare erau învăţate să practice muncile sprecifice dintr-o gospodărie.
Eliminarea acestor şcoli de reeducare în 1983 de către guvernul lui Margaret Thatcher a creat o gaură neagră în sistemul judiciar britanic.
Mai mulţi oficiali britanici, printre care şi primarul Londrei, Boris Johnson, consideră că şcolile de corecţie de pe vremuri erau mult mai eficiente decât cele din ziua de azi, unde munca şi disciplina au fost înlocuite cu mese de snooker şi televizoare cu plasmă.
La prima vedere, imaginile par desprinse dintr-o altă lume. Distanţa, în timp, faţă de acele vremuri tinde să sugereze, din ce în ce mai mult, că acel mod de viaţă nici n-a existat sau, în cel mai bun caz, că descrierea lui es