Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis reducerea dobanzii de politica monetara cu 0,25%, pana la nivelul 5,25%, in linie cu asteptarile analistilor. Banca centrala a operat astfel a patra taiere consecutiva de dobanda de la inceperea procesului de relaxare monetara.
In schimb, BNR a mentinut rezervele minime obligatorii atat pentru lei cat si pentru valuta.
Reducerea dobanzii va fi aplicabila incepand cu 30 martie. De asemenea, banca centrala a mentinut obiectivul de gestionare adecvata a lichiditatii in sistemul bancar.
"CA al BNR reafirma ca banca centrala va monitoriza in continuare evolutiile interne si ale mediului economic international, astfel incat, prin ajustarea corespunzatoare a instrumentelor de care dispune, sa asigure realizarea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare", potrivit comunicatului transmis de BNR.
Banca centrala a inceput relaxarea politicii monetare in noiembrie 2011, dupa ce timp de un an si jumatate mentinuse dobanda cheie la 6,25%.
BNR a decis sa relaxeze politica monetara cu pasi mici, la ultimele sedinte de consiliu de administratie fiind operate taieri de 0,25%.
Potrivit unui sondaj intern al Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR), 92% dintre respondenti au luat in calcul reducerea dobanzii la nivelul de 5,25% in cadrul sedintei consiliului de administratie de joi.
Totodata, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, va sustine joi, in premiera, un briefing de presa in cadrul careia va prezenta decizia de poltica monetara.
BNR preia astfel practica Bancii Centrale Europene si a Rezervei Federale a SUA, care organizeaza briefinguri de presa la scurt timp dupa anuntarea deciziilor luate in sedinta de politica monetara.
Cu ocazia acestui briefing de presa, Wall-Street.ro va transmite live blogging decl