Poliţia franceză a efectuat vineri dimineaţă aproximativ 20 de arestări în mediile islamiste radicale din Franţa, în special la Toulouse (sud-vest), la mai mult de o săptămână după moartea lui Mohamed Merah, criminalul pe scuter, a informat o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.
Imediat după moartea lui Merah la 22 martie, procurorul din Paris, Francois Molins, a declarat că investigaţiile "vor viza de acum înainte căutarea oricărui complice".
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut de asemenea poliţiei să evalueze periculozitatea persoanelor cunoscute că au simpatii pentru islamul radical.
Mohamed Merah, un islamist francez de origine algeriană în vârstă de 23 de ani, a fost ucis joia trecută în cadrul intervenţiei poliţiştilor de la unitatea de elită RAID, în apartamentul său din Toulouse, după 32 de ore de asediu.
La 11, 15 şi 19 martie, acesta a ucis şapte persoane, dintre care trei paraşutişti, trei elevi şi un profesor de la o şcoală evreiască din Toulouse şi Montauban.