Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinele H&M din România au avut vânzări record în regiune

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 martie 2012 ·

Retailerul suedez de îmbrăcă­minte H&M, intrat pe piaţa locală în urmă cu circa un an, a realizat în România în primul tri­mes­tru al anului fiscal 2011-2012 vân­zări de 127 milioane de coroane suedeze (circa 14,4 mil. euro), ceea ce înseamnă o medie per magazin de 1,3 mil. euro.

Potrivit raportului financiar al H&M, vânzările per magazin în Ro­mânia sunt cele mai mari din re­giune, depăşind state precum Po­lonia, Cehia sau Ungaria, unde suedezii sunt prezenţi deja de mai mulţi ani. Mai mult, magazinele H&M din România au avut în medie vânzări aproape duble faţă de cele realizate în Ungaria.

Rezultatele obţinute în România sunt comparabile cu cele ale ma­ga­zinelor din Suedia, ţara mamă a H&M, cu un PIB per capita de circa şase ori mai mare decât cel al României.

Deşi suedezii au amânat mult timp intrarea pe piaţa locală, alegând extinderea în alte ţări, vânzările din România în perioada 1 decembrie-29 februarie s-au ridicat la 14,4 mil. euro, similare celor din Ungaria, unde retailerul de haine are un număr aproape dublu de magazine.

Retailerul a intrat în forţă pe piaţa locală, deschizând încă din primul an de funcţionare 11 magazine, un record pen­tru H&M la intrarea pe o nouă piaţă. Compania a fost încurajată şi de im­pactul pe care l-a avut deschiderea pri­melor magazine, când coada se întin­dea pe câteva zeci de metri şi număra câteva sute, chiar mii de per­soa­ne. Pe de altă parte, suedezii au profi­tat la maxim de condiţiile favora­bile din piaţa centrelor comerciale, unde şi-au ales cele mai bune spaţii şi au negociat chiriile la sânge.

În acest context, suedezii de la H&M au avut în perioada martie-noiem­brie 2011 vânzări de 37 de mi­lioane de euro.

Suedezii urmează să mai deschidă în acest an mai multe magazine. Doar în primăvară sunt stabilite deja cinci des­chi­deri, toate în provincie, în Arad (Atrium Mall), Iaşi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°