Miercuri, Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea societăţii Mamitzu Production SRL, de declanşare a procedurii insolvenţei pentru televiziunea lui Dan Diaconescu. Joi, CNA a respins contestația privind reducerea licenţei. Sursa: Razvan Valcaneantu
OTV e în procedură de faliment, după ce, miercuri, Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea societăţii Mamitzu Production SRL, care a cerut declanşarea procedurii insolvenţei pentru televiziunea lui Dan Diaconescu. Mamitzu Production SRL a solicitat pe 30 noiembrie 2011 deschiderea procedurii insolvenţei în cazul societăţii Ocram Televiziune SRL. Materia juridică în acest caz este falimentul.
Societatea Ocram Televiziune SRL deţine licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, iar acţionari sunt: Dan Diaconescu (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%).
Joi, OTV a primit cea de-a doua lovitură. Membrii Consiliul Naţional al Audiovizualului au decis cu unanimitate de voturi respingerea solicitării privind reducerea licenţei, fără ca să se mai rediscute cazul, iar postul mai poate emite până pe 28 septembrie "Nu s-a modificat nimic, s-a comunicat postului OTV decizia de reducere a valabilităţii licenţei, aşa cum fusese stabilit", a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA.