Producţia de cereale a României a crescut anul trecut cu 24,3% până la 20,78 milioane tone, de la 16,71 milioane tone în 2010. România a ocupat locul 5 în UE după producţia de grâu şi locul 2, în urma Franţei, după producţia de porumb.
Potrivit raportului de cercetare "Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2011", realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), şi publicat vineri, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană după suprafaţa cultivată cu porumb, şi a ocupat locul doi după producţia obţinută.
Studiul arată că suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe - grâu, porumb, orz, orzoaică şi ovăz, a crescut de la 5,04 milioane hectare în 2010 la 5,24 milioane hectare la finele anului trecut.
Locul cinci după producţia de grâu, locul doi după cea de porumb
Producţia de grâu a însumat 7,1 milioane tone, de la 5,81 milioane tone în 2010, şi a fost obţinută de pe o suprafaţă de 1,92 milioane ha, semnificativ mai mică decât cea însămânţată în anul 2010 (de 2,16 milioane ha). România s-a situat astfel pe locul cinci în UE, atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi al productiei obţinute la grâu, şi pe locul nouă din punct de vedere al randamentului.
În ceea ce priveşte porumbul boabe datele INS arată o producţie de 11,6 milioane tone, de la puţin peste 9 milioane tone în 2010, obţinută de pe 2,6 milioane ha, de la 2,09 milioane ha cu un an în urmă. România s-a situat astfel pe primul loc în UE după suprafaţa cultivată cu porumb. După cantitatea cultivată însă, a ocupat locul al doilea, după Franţa, datorită unui randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte ţări din Uniune, notează INS.
Randamente scăzute la producţia de cartofi, creşte producţia de legume
România ocupă locul tre