Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ne tăiem singuri Fondurile Europene! 2 decizii ale Guvernului sărăcesc România cu 4,2 MILIARDE de euro!

Publicat in Antena 3, vineri 30 martie 2012 ·

Două lovituri majore, date de statul român celor care ar vrea să implementeze un proiect POSDRU, au tăiat cheful oricui de a mai cheltui bani europeni, iar confirmarea Comisiei Europene pentru reluarea plăţilor în POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), anunţată de ministrul Leonard Orban, nu va schimba nimic. Astfel s-a ajuns într-o situaţie absurdă: nimeni nu mai vrea să cheltuiască cele 4,21 miliarde euro - bani la dispoziţia României pentru programele europene de dezvoltare a resurselor umane.

Prima loviturăa fost dată de Ministerul de Finanţe, care a decis reducerea prefinanţării de la 30% la 10% din bugetul unui proiect. Astfel, accesul la proiecte POSDRU mai este permis doar firmelor sau ong-urilor care au câteva sute de mii de euro pe care să le blocheze în proiect doi-trei ani. Şi chiar şi acestea vor fi alungate de noile condiţii de finanţare. Pentru că regula în POSDRU - mai întâi cheltui şi apoi primeşti banii înapoi – se aplică atât beneficiarilor care încep activităţile pe cheltuiala lor şi aşteaptă rambursarea de la Guvern, cât şi Guvernului care achită cheltuielile beneficiarilor şi apoi aşteaptă rambursarea de la Comisie. De pildă, pentru un proiect de 500.000 de euro, un beneficiar trebuie să scoată din buzunar cel puţin 100.000 de euro. Asta dacă funcţionarii români îţi verifică cheltuielile în 45 de zile. Daca stai un an să te milogeşti de un slujbaş la stat să îţi citească dosarul de rambursare, trebuie să continui activităţile pe care ţi le-ai asumat prin contract pe banii tăi, iar sumele pe care le scoţi din buzunar sunt mult mai mari.

A doua lovitură vine de la Ministerul Muncii, care, cu avizul Ministerului de Finanţe, pregăteşte tăierea salariilor tuturor celor implicaţi îm proiecte POSDRU. Conform unui proiect de Ordin de Ministru obţinut de Jurnalul Naţional, nu se vor reduce plafoanel

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 55 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 39 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 22 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 55 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 42 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°