Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că le urează primarilor din Caraș-Severin care îl urmează pe Sorin Frunzăverde în USL „să fie sănătăoși și să-și vadă de carierele lor politice, cu socialiști în brațe".
„Pleacă, să fie sănătoşi! Să-şi vadă de carierele lor politice, cu socialiştii în braţe!", a fost singurul comentariu făcut de purtătorul de cuvânt al PDL.
Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat, vineri, că, din cei 42 de edili democrat-liberali din judeţ, 38 de primari îl urmează la USL, trei vor candida din partea altei formaţiuni politice, iar un primar nu s-a decis încă.
Frunzăverde a motivat decizia primarilor, precizând că „ei apreciază exercițiul administrativ" pe care l-au avut împreună cu el și „realizează că este nevoie de altă construcție polică, care să susțină administrația locală".