Conform anunţului ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, prefecţii trebuiau să anunţe până ieri, 29 martie, dacă vor candida la alegerile locale din luna iunie. Prefectul Ion Gonţea nu s-a hotărât încă dacă va candida. „Pentru mine aceasta nu este o problemă. Voi vedea ce voi face”, ne-a declarat ieri după-amiază prefectul Ion Gonţea.
Şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), secretarul de stat Szakal Andras, ne-a declarat ieri că statutul funcţionarilor publici le oferă acestora posibilitatea de a se suspenda din activitate, păstrându-şi astfel funcţia, pe durata participării la campania electorală, dar şi pe perioada în care activează într-o funcţie de demnitate publică. Prevederea este valabilă doar în cazul funcţionarilor publici de execuţie. „Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere au obligaţia de a-şi înceta raportul de serviciu dacă doresc să candideze pentru o funcţie de demnitate publică”, ne-a declarat Andras Szakal, preşedintele ANFP. Conform anunţului ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, prefecţii trebuiau să anunţe până ieri, 29 martie, dacă vor candida la alegerile locale din luna iunie. Prefectul Ion Gonţea nu s-a hotărât încă dacă va candida. „Pentru mine aceasta nu este o problemă. Voi vedea ce voi face”, ne-a declarat ieri după-amiază prefectul Ion Gonţea.
Şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), secretarul de stat Szakal Andras, ne-a declarat ieri că statutul funcţionarilor publici le oferă acestora posibilitatea de a se suspenda din activitate, păstrându-şi astfel funcţia, pe durata participării la campania electorală, dar şi pe perioada în care activează într-o funcţie de demnitate publică. Prevederea este valabilă doar în cazul funcţionarilor publici de execuţie. „Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de