Recent, un canal de televiziune a avut inspiratia realizarii unei emisiuni de remember dedicate unuia dintre cei mai mari dirijori ai lumii - Sergiu Celibidache. Dincolo de opiniile pertinente ale unor specialisti din domeniu, am revazut cateva inregistrari din arhiva. Un privilegiu, o desfatare. Un titan ce traia momentul nasterii muzicii.
In opinia marelui maestru, muzica nu "este", ea "devine". Se creaza si se consuma in momentul anume, este unica, aducand de fiecare data ceva nou. Anul acesta Romania se pregateste sa onorezez implinirea unui veac de la nasterea lui Sergiu Celibidache. 100 de ani de cand in preajma solstitiului de vara, Moldova mai harazea omenirii o personalitate de exceptie.
UNESCO va celebra evenimentul, iar Banca Nationala a Romaniei va emite o moneda comemorativa. Demersuri laudabile si cat se poate de firesti dedicate unui fenomen. Cu ilustru nume incrustat in Pantheonul umanitatii.
Marele preot de la Munchen, asa cum i se mai spune lui Celibidache, a fost intr-adevar un fenomen. Unul care a cultivat contrastele. De la matematica studiata la Iasi, pana la filosofia aprofundata la Berlin. O forta ce putea exprima la fel de bine bunatatea intruchipata, dar si putinta lichidarii unor oameni cu vorba.
Duritate si sensibilitate salasluind in aceeasi faptura. Artistul putea sfasia cu privirile inca din timpul concertului, fara sa rosteasca un cuvant. Klaus Umbach, autorul volumului "Celibidache, celalalt maestru", nota referindu-se la incredibila-i expresivitate a fetei, ca: "Intre frunte si barbie el dispune de mai multe registre decat tuburile unei orgi".
Personalitate puternica, adulat si deopotriva contestat, un om cu un simt muzical special, cu un auz formidabil, un perfectionist. Revenind la fragmentele transmise in emisiunea despre care vorbeam la inceput, l-am observat pe celebrul
