După ce prețul benzinei a atins recordul de 1,7 euro, în săptămâna anterioară vacanței de Paște a școlarilor, Angela Merkel a decis să acționeze pregătind un proiect de lege care să frâneze abuzurile, informează El Mundo.
Coaliția creștin-democrată, aflată la putere, a trimis zilele trecute Bundesrat-ului propunerea de a se crea un sistem de observare și control a prețului carburanților, care să permită centralizarea în timp real a prețurilor practicate de diferiți producători, în diferite zone ale Germaniei.
Se dorește astfel garantarea unei competitivități crescute și o mai mare transparență a politicii de prețuri.
Echipa cancelarului german s-a inspirat după modelul austriac care obligă producătorii să prezinte autorităților zilnic, la ora 14, pentru ziua următoare, prețurile la combustibil.
Proiectul Angelei Merkel ar putea demara în aprilie, iar legea ar urma să fie aprobată în octombrie, astfel încât să se rupă dominația pe piață a marilor companii, precum Shell și Aral, care în acest moment stabilesc prețurile în Germania.
”Avem nevoie de mai multă transparență și control a pieței de combustibili”, a declarat ministrul german al economiei, Philipp Rösler, care a subliniat că jucătorii de pe piața de profil suferă consecințele unei concurențe neloiale, controlul revenid Oficiului Federal al Concurenței.