Preşedintele Comisiei de Licenţiere a oferit detalii privind situaţia timişorenilor, care foarte probabil au ratat licenţa din cauza unor datorii de 1,8 milioane de euro
Viorel Duru a vorbit despre dosarul de licenţiere al timişorenilor, dar a spus că pentru moment nu are acces la acesta. Poli a avut termen pînă ieri seară să plătească o datorie de 1,8 milioane de euro pentru a obţine licenţa. "Nu a existat nici o derogare din partea FIFA şi UEFA pentru ziua de luni, astfel că din cauza programului băncilor, termenul limită la care s-a putut face dovada tuturor datoriilor achitate a fost ziua de ieri, 30 martie.
Nu cunosc dacă Timişoara a achitat acei 1,8 milioane de euro, nici nu ştiu exact despre ce datorie este vorba pentru că în acest moment nu am acces la dosar şi nu pot face alte comentarii. Dosarul va fi analizat, iar în data de 25 mai se va da o hotărîre în primă instanţă, iar pe 8 iunie va fi dată o decizie definitivă care mai poate fi atacată doar la TAS, pînă pe data de 31 iunie, cînd decizia va fi şi irevocabilă", a explicat Viorel Duru.
Acesta a comentat şi situaţia celorlalte echipe din Liga a 2-a care speră la promovare, dacă Timişoara nu va îndeplini condiţiile pentru a obţine licenţa. "Gaz Metan Severin a depus deja dosarul de licenţiere, iar UTA o va face pînă pe data de 15 aprilie. Cluburile din Liga a 2-a pot depune dosarul pînă pe 15 aprilie, dar trebuie să aibă toate dovezile că la data de 31 martie nu mai aveau niciun fel de datorii", a concluzionat Duru
Preşedintele Comisiei de Licenţiere a oferit detalii privind situaţia timişorenilor, care foarte probabil au ratat licenţa din cauza unor datorii de 1,8 milioane de euro
Viorel Duru a vorbit despre dosarul de licenţiere al timişorenilor, dar a spus că pentru moment nu are acces la acesta. Poli a avut termen pînă ieri seară să plătească o datorie de 1,