Pe malul Tamisei, lângă faimosul London Bridge, se ridică un turn imens, „Shard" (Ciobul), care de ieri este cea mai înaltă clădire locuită din Europa. Este un monument din sticlă şi oţel, care are o sută de etaje şi va găzdui birouri, trei etaje de restaurante, 200 de camere de hotel de 5 stele, 10 apartamente uriașe întinse pe 12 etaje. Doar vârful clădirii, care a fost amplasat la sfârșitul acestei săptămâni, cântărește 500 de tone și se află la o înălțime de 310 metri.
Clădirea a fost proiectată de Renzo Piano, unul dintre arhitecții care au lucrat la ridicarea Centrului Pompidou din Paris.Sute de muncitori din toată lumea au lucrat la ridicarea acesteia, dar majoritatea sunt britanici. Proiectul a iscat nenumărate controverse, voci ale societății civile britanice susținând că turnul va avea un impact negativ asupra Palatului Westminister Palace, Catedralei Sf. Paul și Turnului Londrei, aflate în imediata apropiere.
Turnul Shard costă 1,8 miliarde de euro şi este finanţat în proporţie de 80% de patru bănci şi fonduri de investiţii ale Quatarului. Se zvoneşte că două apartamente de lux, ce se extind pe câte un etaj fiecare, vor fi rezervate familiei regale din Qatar. De la ferestrele acestora, şeicii vor putea admira atât Londra, cât și împrejurimile.
Și publicul larg va avea acces la această priveliște, deoarece, la etajul 72, se va deschide un Observator.