Toată lumea vrea să-i atingă pe stelişti sau toţi supoterii vor să se facă remarcaţi la meciurile roş-albastră. După incidentul nefericit şi regretabil de la partida cu Petrolul, şi la confruntarea din această seară cu Pandurii un suporter a pătruns pe teren.
Din fericire, de această dată, suporterul intrat pe teren în minutul 24 a avut o manifestarea paşnică şi a fost oprit fără prea mare efort de forţele de ordine. Ca şi la meciul cu Petrolul, fanul a plecat din peluza aflată în spatele porţii steliste care şi atunci era apărată tot de Stanca. Suporterul recalcitrant s-a dus în faţa portarului stelist şi şi-a dat jos pantalonii. Fanul era suporter al Universităţii şi a recurs la acest gest deoarece susţinătorii Stelei înjuraseră echipa olteană.
După ce primul suporter a fost oprit de firma de pază care asigură ordinea la stadionul din Târgu-Jiu, un al doilea fan a vrut să pătrundă pe teren, dar oamenii de ordine erau deja în alertă şi l-au oprit încă din momentul în care a sărit gardul.
Toată lumea vrea să-i atingă pe stelişti sau toţi supoterii vor să se facă remarcaţi la meciurile roş-albastră. După incidentul nefericit şi regretabil de la partida cu Petrolul, şi la confruntarea din această seară cu Pandurii un suporter a pătruns pe teren.
Din fericire, de această dată, suporterul intrat pe teren în minutul 24 a avut o manifestarea paşnică şi a fost oprit fără prea mare efort de forţele de ordine. Ca şi la meciul cu Petrolul, fanul a plecat din peluza aflată în spatele porţii steliste care şi atunci era apărată tot de Stanca. Suporterul recalcitrant s-a dus în faţa portarului stelist şi şi-a dat jos pantalonii. Fanul era suporter al Universităţii şi a recurs la acest gest deoarece susţinătorii Stelei înjuraseră echipa olteană.
După ce primul suporter a fost oprit de firma de pază care asigu