Se spune că musca rea (sau columbacă) ar fi conţinut un venin care, inoculat odată cu înţepăturile, ar produce iritaţii puternice, întovărăşite de intoxicaţii grave. În 1923, această specie s-a trezit la viaţă în Oltenia mai mult ca niciodată.

Musca columbacă era o insectă de aproximativ 5 milimetri. Se putea asemăna cu un ţânţar mărunt. Femela era cea mai periculoasă. Mică la trup, părea presărată cu făină şi era albicioasă şi cu perişori gălbui. Musca columbacă îşi avea habitatul pe o porţiune relativ restrânsă din ţara noastră (Banatul şi Oltenia), dar şi la sud de Dunăre, în Serbia, deşi au existat ani, precum cel amintit în articol, în care roiurile s-au deplasat pe distanţe însemnate (spre centrul şi nordul ţării).

„Ca un invizibil Zepellin“

Efectele pe care musca le-a avut asupra Olteniei în anul 1923 au fost notate de Ştefan Bosie, medic veterinar. Pe 7 mai 1923, el scria: „A trecut pe deasupra noastră ca un invizibil Zepellin, lăsând în urmă groază şi ruină. Adusă de aripile unui vânt, care a bătut năpraznic în perioada dela 24-26 Aprilie, s’a împrăştiat cu iuţeala fulgerului peste regiunile Olteniei, producând în câteva zile atâtea pagube câte n’au dat toate molimile adunate la un loc în zeci de ani“.

Roiurile de muscă rea dădeau năvală asupra vitelor, dar şi asupra oamenilor. Zburau mai mult dimineaţa şi spre seară. Musca columbacă era o ameninţare în primul rând pentru vite, care deveneau neliniştite, imediat ce simţeau roiurile de muşte rele. Înţepăturile muştei columbace aduceau, de cele mai multe ori, moartea animalelor. Deşi nu erau mortale pentru om, înţepăturile provocau apariţia iritaţiilor severe şi unor umflături, care se vindecau abia în câteva săptămâni. În cazuri rare, apărea şi pericolul asfixierii urmat de deces. Când se apropia perioada în care ieşea musca rea, oamenii ţineau vitele mai mult închise în g