Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştirti

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Avanpremieră la Teatrul „Colibri“

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri“ a pregătit pentru sâmbătă, de la ora 12.00, avanpremiera spectacolului „Sarea în bucate“, după basmul lui Petre Ispirescu. Aceasta va avea loc în sala Teatrului Liric „Elena Teodorini“. Regia şi scenariul îi aparţin lui Valentin Dobrescu, asistent de regie este Mihai Brumă Uzeanu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, cu Iulia Emanuela Goanţă pe post de asistent, iar muzica a fost realizată de Alin Macovei-Moraru. Preţul unui bilet este de cinci lei.

Tudor Gheorghe, din nou în concert

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova îl va avea ca oaspete, din nou, pe rapsodul Tudor Gheorghe. El revine pe scena Naţionalului craiovean luni, pe 2 aprilie, tot cu „Rapsod şi lăutar“, concert pe care l-a mai susţinut pe 20 februarie în Bănie. Evenimentul va începe la ora 19.00, în sala „Amza Pellea“, iar preţul unui bilet este de 75 de lei.

EUROPAfest 2012 începe în mai

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional EUROPAfest ia startul pe 4 mai, aducând la Bucureşti peste 300 de invitaţi din 45 de ţări, anunţă HotNews. Festivalul se va desfăşura timp de 16 zile, sub sloganul „It’s all about live quality music!“, reunind patru genuri muzicale: jazz, blues, pop şi muzică clasică. Doritorii au ocazia să participe la numeroase evenimente, printre care concertele de jazz, blues şi pop sau cea de-a VI-a ediţie a Bucharest International Jazz Competition. Din anul 2005, festivalul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu. Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe site-ul jmevents.ro, secţiunea Festivaluri & Competiţii, subsecţiunea EUROPAfest.

Operă rară de Cézanne, scoasă la licitaţie

Schiţa pentru tabloul „Les Joueurs de cartes“ a pictorului francez Paul Cézanne, conside

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 7 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°