Coreea de Nord a criticat sâmbătă decizia SUA de a suspenda ajutorul alimentar, apreciind că acest lucru va duce la anularea acordului din februarie care prevedea un moratoriu asupra activităţilor sale nucleare, relatează AFP.
„Reacţia exagerată a Statelor Unite (faţă de proiectul de lansare a unui satelit cu ajutorul unei rachete) depăşeşte limitele", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, citat de agenţia oficială nord-coreeană.
Este „un act regretabil care ar anula în întregime acordul de la 29 februarie între Coreea de Nord şi Statele Unite", a precizat acesta.
Luna trecută, Phenianul a fost de acord să suspende testarea rachetelor cu rază lungă de acțiune, urmând să primească din partea Statelor Unite 240.000 de tone de alimente ca ajutor.
Însă după ce Coreea de Nord a anunțat că, între 12 și 16 aprilie, va lansa o rachetă cu rază lungă de acţiune pentru a plasa pe orbită un satelit civil, marcând astfel 100 de ani de la naşterea fondatorului Coreei de Nord, Kim Il-sung, Statele Unite au anunțat că vor suspenda ajutorul umanitar.
SUA şi aliaţii lor denunţă un tir deghizat de rachetă, cu încălcarea rezoluţiilor ONU, care interzic Coreei de Nord să efectueze teste nucleare sau balistice.
Analiștii au apreciat că planul Phenianului de a lansa un satelit cu ajutorul unei rachete reprezintă o încercare a noului lider nord-coreean Kim Jong-un de a-și consolida puterea.
Acesta a devenit „liderul suprem" al Coreei de Nord la sfârșitul anului trecut, după ce tatăl său, Kim Jong-il, a decedat în decembrie, după ce a condus Coreea de Nord timp de 17 ani.