Cu toate că au câştigat în instanţă ştergerea penalităţilor, potrivit Legii nr. 175/2010, unele dintre asociaţiile de proprietari craiovene mai au de aşteptat până la punerea în practică a deciziei. Și asta, deoarece Termoficarea nu se poate conforma, comparativ cu ceilalţi furnizori, Compania de Apă şi Salubritatea.
Termenul limită de ştergere a penalităţilor de la furnizori cum este Regia Autonomă de Termoficare (RATf) sau Compania de Apă a fost 20 iulie 2011. Majoritatea asociaţiilor nu au înţeles la acea vreme cum trebuie să demonstreze care sunt penalităţile percepute de Termoficare şi au depus la registratura furnizorilor respectivi tabele care cuprindeau penalităţi repartizate în lista de plată la totalul cheltuielilor de întreţinere şi nu doar penalităţile regiei, aplicate numai la componenta de energie termică din debitul restant. Așa se explică de ce RATf nu a scăzut penalităţi din debitul asociaţiei în cuantumul declarat de aceasta.
Prinse la mijloc între proprietari şi Termoficare, asociaţiile au decis să ceară în instanţă ştergerea penalităţilor. Unii au cerut chiar expertize în instanţă şi atunci expertul a stabilit clar cuantumul penalităţilor ce trebuie scăzute. „Există asociaţii care au cerut ştergerea penalităţilor în instanţă. Ca jurist al Uniunii, am perfectat chiar în aceste zile acţiunile, pe care urmează să le înaintăm în justiţie pentru Asociaţiile nr. 34 şi 3 din Craioviţa Nouă şi cu siguranţă vom avea câştig de cauză. Dar numărul celor care au ales calea justiţiei este mult mai mare“, a spus juristul UJALP Craiova, Ion Pătrulescu.
Deşi au hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la cuantumul penalităţilor ce trebuie scăzute din debit, RATf nu poate lua această decizie decât în momentul în care şi CET-ul, la rândul său, scade din debitul regiei suma respectivă. Acest circuit e normal deoarece Termoficarea nu are pena