Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să nu-i uităm pe antrenori…

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 31 martie 2012 ·

…fiindcă şi ei duc fotbalul în jos. Mai ales ei!

Dacă în Liga-ntîi am avea un singur antrenor foarte bun, atît de bun încît să ne întrebăm de ce nu pleacă naibii odată în Germania sau în Anglia, să ne lase în nimicnicia noastră, să nu ne mai oblige la comparaţii, am avea, în sfîrşit, şi un motiv temeinic să discutăm toate cauzele căderii de sistem în fotbalul românesc. În România însă nu avem nici un antrenor de clasă. Nici unul! Nu avem o unitate de măsură autohtonă a calităţii. Nu avem la ce ne raporta. Petre Grigoraş e, într-adevăr, un antrenor bun, numai că e onest şi a înţeles la timp că, în trei-patru etape, la Steaua, Dinamo sau Rapid, poate să piardă tot ce a obţinut la echipele din provincie: o imagine onorantă, respect în oraş şi în media, un statut profesional demn.

Deoarece nepriceperea, obrăznicia şi cabotinajul antrenorilor “de prima ligă” au devenit lege, simţul critic al comunităţii s-a blocat. Gîndim că altfel nici nu se poate, că aşa trebuie să fie antrenorul român, un palavragiu, un om care se lasă jignit de toţi patronii, un ins care nu se pricepe la mai nimic, dar care reuşeşte, cu mediocritatea asta a lui, s-o ducă bine. Obţine astfel cel mai bun preţ pe piaţa umilinţei şi a picioarelor în fund. De aceea nu se sesizează nimeni de condiţia jalnică a antrenorilor cu nume. Nu fiindcă-s mulţi, ci pentru că aşa sînt toţi, o apă şi un pămînt.

Orice cuvînt alertează o imagine. Zici cal şi cu ochii minţii vezi secvenţa, trăită cîndva, care te-a impresionat cu un cal. Dar dacă zici antrenor, ce vezi cu ochii minţii? Vezi un ins de cauciuc care ţopăie şi-şi smulge părul din cap, care dă cu pumnu’-n vînt, care urlă pe marginea terenului, care se dă în stambă mai rău ca la bîlci, unul care are un dicţionar foarte limitat, din care foloseşte frecvent doar patru vorbe: provocare, arbitri, furt şi penalty. Toate interviurile date de antreno

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 10 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 10 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 9 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 11 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 10 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 8 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°