Seniorii de argint au acceptat existenta pilcului de copaci-copaci, trecind la un program masiv de transformare a acestuia intr-o padurice civilizata. Au inceput sa foloseasca insecticide, pesticide, ingrasaminte si altoiri fel de fel. In Padurea de Argint, printr-un accident genetic, si-a facut loc, intr-un colt retras, si un pilc de copaci-copaci. Adica din aceia care au frunze verzi si tulpini din lemn-lemn, fara urma de argint. In loc sa traiasca in buna pace, cum ar fi fost firesc, societatea, pardon, pilcul acela era impartit in doua tabere, comunisti si capitalisti. Ambele tabere aveau drept tel suprem sa transforme pilcul acela intr-un pilc de argint, sa nu se mai simta marginalizati. Padurea de Argint se oxidase in timp si acum avea o culoare mai mult negruie decit argintie, dar orisicit, era o culoare care acoperea un material nobil si, mai ales cind batea vintul, suna asa de frumos si de tare ca-ti vijiia capul de placere. In padurea aceea era o ordine perfecta, numai copaci mari si falnici. Cind aparea o buruiana sau un copacel de argint, atunci veneau tiganii si culegeau fier vechi, pardon, argint vechi. Evident ca pe la dos, unii fara constiinta, mai ales ungurii, mai doborau si copaci mari, falnici, desi era interzis. Din acest motiv, cind batea vintul si padurea aceea incepea sa cinte, se auzea, abia perceptibil, un sisiit suparator, ca atunci cind din gura iti lipseste un dinte sau chiar mai multi. Chiar daca in goluri se plantau alti copacei de argint, inainte de sarbatorile de iarna se producea un adevarat prapad. In afara de aceste neajunsuri, Padurea de Argint mai suferea si din cauza ca pilcul acela de copaci-copaci era folosit cu predilectie de orataniile de pe pamint care doar acolo isi faceau nevoile. Astfel ca o resursa importanta de elemente nutritive nu mai ajungea in zona de argint. Lupta dura dintre stinga si dreapta din pilcul de copaci