Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul transfer din era Stoichiţă? "Poate îşi aduce domnul Becali aminte de mine şi mă ia!" Promisiunea lui MM:

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Accidentat în meciul tur cu Steaua, Cosmin Băcilă spune că Steaua arată mai bine cu Meme Stoica la club. Acesta îl apreciază pe şeful roş-albaştrilor pentru că a fost singurul oficial al Stelei care s-a interesat de starea sa de sănătate. În plus, jucătorul spune că din partea conducerii gorjenilor nu a venit nicio ofertă oficială pentru prelungirea înţelegerii, dar totodată afirmă că ar semna în secunda doi cu Pandurii dacă ar avea pe masă contractul.

Cosmin, Pandurii şi Steaua se întâlnesc din nou. În tur, tu ai suferit o accidentare cumplită. Cum te simţi acum?

Totul e sub control, abia m-am întors de la antrenament. Am făcut la sală, iar după-amiază fac cu toată echipa. Probabil că sezonul viitor o să fiu 100% şi poate pe finalul acestui campionat mai prind şi eu câte cinci minute.Altfel, meciul tur îmi provoacă şi acum o stare nasoală. Dacă nu mă rupeam, acum eram pe teren cu băieţii să batem iar Steaua.

"Nea' Grig ar merita să antreneze în Ghencea"

Ai mai ţinut legătura cu Gardoş sau cu cineva de la Steaua?

Nu, ce să mai vorbim?! Am discutat destul atunci. Mă bucur în schimb că s-a întors Mihai Stoica la echipă.

De ce? Eşti stelist sau...?

Nu, nu, eu ţin cu Pandurii, dar Steaua arată mai bine cu el acolo. Vorbeşte mereu la televizor, e o altă imagine a echipei. Mie îmi place mai mult acum. În plus, el a fost singurul din conducere care la momentul accidentării mă mai suna, se interesa dacă mai simt mai bine.

Şi crezi că schimbările astea sunt un plus pentru ei?

Dacă vorbim de antrenor, eu nu cred. Mie mi se părea că Steaua juca din ce în ce mai bine. Păi, cu Mediaşul trebuia să le dea vreo patru după câte ocazii au avut, dar n-a vrut să intre.

E o discuţie că următorul antrenor al Stelei ar fi Petre Grigoraş.

Hehe, m-aş bucura pentru nea' Grig. Ar merita să lucreze la u

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro. Curtea de Apel a decis achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor

Ziare.com acum 24 minute
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare dictată de instanța de fond în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani. Curtea de Apel București a de

Volodimir Zelenski vrea să îl sune pe Donald Trump

Mediafax acum o ora
Zelenski a fost întrebat dacă el crede că Ucraina este suficient de implicată în negocierile de pace. „Următorii pași nu pot fi făcuți fără noi”, a răspuns liderul de la Kiev și a adăugat că intenționează să ia legătura cu președintele american Dona

Germania aprobă un ajutor militar de 3 miliarde de euro pentru Ucraina. Liderii Uniunii Europene vor discuta cum va continua sprijinul pentru ucraineni

Ziare.com acum 10 minute
Guvernul demisionar al Germaniei a aprobat eliberarea a încă 3 miliarde de euro sub formă de ajutor militar pentru Ucraina în acest an, după ce parlamentarii germani au votat în favoarea unei reforme fiscale. Decizia, considerată un progres semnific

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

RAR: 4 din 10 mașini verificate în 2024 nu ar fi trebuit să circule: Multe aveau defecțiune majore și periculoase

Wall-Street.ro acum 3 ore
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii ţări şi au constatat că 40,01% aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au

A murit Vasile Simionaș, cel care a fost antrenor și la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, fostul antrenor Vasile Simionaș, cel care a pregătit-o în carieră și pe Farul Constanța, în anul 2000. Clubul nostru anunță cu regret trecerea în neființă

Cine este Lucian Romașcanu, propunerea României pentru Curtea Europeană de Conturi

Adevarul acum 23 minute
Lucian Romașcanu, fostul ministru al culturii, actual președinte al CJ Buzău și purtător de cuvânt al PSD, este propunerea României pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi.

Kelemen Hunor, despre cheltuielile făcute de Iohannis: Exagerat de mari. Beneficii pentru România nu prea există

G4Media acum 2 ore
Cheltuielile făcute de fostul preşedinte Klaus Iohannis cu zborurile externe sunt exagerat de mari, iar beneficiile pentru România nu prea există, a declarat, miercuri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres. Întrebat la Parlament cum

Remus Pricopie a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie, a anunțat că a sesizat miercuri organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii 'de fals în înscrisuri', de către Călin Georgescu, potrivit unei postăr

Radio Europa Liberă/ Radio Liberty dă în judecată administraţia Trump din cauza contractului anulat

News.ro acum 5 ore
Radio Europa Liberă/Radio Liberty a dat marţi în judecată administraţia Trump pentru a încerca să o împiedice să pună capăt tuturor fondurilor federale pentru radiodifuzorul susţinut de SUA, relatează npr.org. Într-un proces federal, reţeaua susţine

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

10°
mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°