Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe institutii vor fi luminate duminica in albastru

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Evenimentul marcheaza debutul saptaminii dedicate autismului la Iasi. Ziua Internationala pentru Constientizarea Autismului va fi marcata si in acest an la Iasi. Desi Ziua este celebrata in toata lumea in data de 2 aprilie, la Iasi evenimentele dedicate acestei Zile vor fi desfasurate pe parcursul unei saptamini. Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR), filiala Iasi, impreuna cu Fundatia „Star of Hope" si Fundatia „Ancora Salvarii" organizeaza, astfel, cea de-a IV-a editie a campaniei „Arata ca iti pasa!". Prima actiune in cadrul acestei campanii va fi una internationala si va avea loc duminica, fiind cunoscuta cu denumirea de „Light it up blue". Palatul Roznovanu, Universitatea „Petre Andrei", UMF, Universitatea „Cuza", dar si Camera de Comert vor fi luminate in albastru incepind cu ora 20. Inaintea aprinderii luminilor, copiii beneficiari ai ANCAAR, alaturi de Corul de copii al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului", Musik'Art, vor interpreta un imn al campaniei compus de catre Mihaela si Cristian Garlea. Luni va avea loc un mars organizat de la Palatul Culturii pina in Piata Unirii, in intervalul orar 12-13, iar la ora 13 se vor ridica baloane colorate in Piata Unirii, ca simbol al diversitatii, actiune comuna cu mai multe orase din tara. Tot luni, la ora 18, va avea loc o seara caritabila la Motel „Bucium" cu scopul de a colecta fonduri si a extinde activitatile ANCAAR de care beneficiaza tinerii cu autism. „Intrarea se va realiza pe baza de invitatie in valoare de 120 de lei. Vor fi mai multe spectacole. Va fi prezent si Mihai Popistasu, participant la Vocea Romaniei", a declarat Carmen Gherca, presedintele ANCAAR. In 3 aprilie se vor organiza ateliere la Scoala Speciala „C. Paunescu" in rindul copiilor cu autism. Evenimentul marcheaza debutul saptaminii dedicate autismului la Iasi. Ziua Internationala pentru Constientizarea Auti

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 42 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 4 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°