Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL a făcut clasa politică să se cutremure.
Dacă ditamai Ayatollahul (aşa cum era "alintat" de trustul de presă al lui Dan Voiculescu) pleacă, atunci ce aşteptări să mai ai de la un amărât de primar, sau un deputat fără speranţă de realegere. Ca să înţelegem mai bine dimensiunea dezastrului ar trebui să ne imaginăm că Khomeini trece în tabăra forţelor armate americane, deplângând soarta iranienilor şi promiţând iniţierea unei opoziţii unite, de factură laică. Sau că Barack Obama se refugiază în Coreea de Nord, susţinând că a venit să caute pacea sufletească pentru că nu mai suportă presiunile complexului militaro-industrial!
De ce era atât de important Frunzăverde pentru PDL? Pentru că făcea parte din mitul fondator al partidului, fiind considerat unul dintre alchimiştii care a pus bazele unei construcţii politice miraculoase, unul din oamenii din spatele (succesului) lui Traian Băsescu. Frunzăverde era considerat totodată ca fiind un teoretician al mişcării populare, aripa luminată a partidului. De cele mai multe ori, Frunzăverde era asemuit cu Viorel Hrebenciuc, o comparaţie fără nici o valenţă peiorativă, menită să scoată în evidenţă capacitatea combinativă şi calitatea rezultatelor livrate. Ce a făcut la Caraş-Severin era un alt exemplu de management politic, fiind considerat stăpânul politic etern al judeţului, peste 40 de primari şi 3 parlamentari fiind contabilizaţi în dreptul său. Din toate aceste considerente, Sorin Frunzăverde a ajuns ministru al Apărării, preşedinte al Consiliului Judeţean, prim-vicepreşedinte al partidului. Această ultimă calitate a dobândit-o în ciuda faptului că a fost, la ultimul congres, promotorul soluţiei Blaga! De fapt, alegerea sa a vrut să demonstreze că aripa învinsă are un reprezentant în conducerea partidului de guvernământ.
După cum spunea un cititor al
