Echipa masculină de baschet BC Mureş Târgu-Mureş a pierdut sâmbătă seara, în deplasare, la Târgu Jiu cu scorul de 85-80, în faţa formaţiei Energia Rovinari, într-o partidă din cadrul penultimei etape a Diviziei A.
După un debut favorabil gazdelor, datorat în special lui Troupe, mureşenii au preluat conducerea. Primul sfert a fost unul echilibrat, în care avantajul a alternat. Sfertul secund s-a încheiat la egalitate, după ce BC Mureş a avut în mai multe rânduri avantaj de şase puncte, înscriind doar din libere în primele două minute, până la slam dunk-ul lui Forte.
În sfertul al treilea a strălucit Watson, care a apus însă în următoarele. Acesta a reuşit 15 puncte în această parte, dintre care trei reuşite din afara semicercului. BC Mureş s-a desprins chiar la 14 puncte, dar la ultima pauză diferenţa a scăzut la doar 7. Coşurile reuşite în debutul ultimului act prevesteau o victorie fără emoţii pentru mureşeni. N-a fost însă aşa. Gorjenii au reuşit egalarea cu peste trei minute înainte de final, după care au trecut la conducere, în special datorită evoluţiei rezervei Guţoaia. Oaspeţii l-au pierdut pe Stănescu, pentru cinci greşeli şi n-au reuşit să revină pe tabelă, cedând al nouălea joc în acest sezon.
BC Mureş a fost singura echipă dintre favoritele etapei care nu a reuşit să se impună şi a coborât pe locul 7. Miercuri, de la ora 18.00 se dispută ultima etapă, toate partidele de la aceeaşi oră. Echipa lui Srecko Sekulovic va primi vizita liderului, BC Timişoara. O victorie în acest joc poate aduce locul 6, dacă CSM Bucureşti pierde la Ploieşti, cu CSU Asesoft. Mai sus nu se poate, deoarece celelalte formaţii aflate cu un punct înaintea „tigrilor” au adversari care, în mod normal nu le pot pune probleme. Pentru a cunoaşte adversara din primul tur al play off-ului va trebui să se consume partidele ultimei runde, dar este evident că BC Mureş va î