Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Românii au talent“: cei 60 de semifinalişti

Publicat in Adevarul, duminică 1 aprilie 2012 · ·

Din 6 aprilie, la Pro TV se va da startul ediţiilor live: cinci semifinale, urmate de finala în care doar 15 concurenţi îşi vor disputa premiul de 120.000 de euro.

Vineri seară a fost difuzată ultima ediţie din cadrul preselecţiilor super-show-ului „Românii au talent". Începând cu 6 aprilie, Pro TV va da startul ediţiilor live: cinci semifinale şi marea finală, toate difuzate în fiecare vineri, de la ora 20.30.

Dintre toţi cei care de-a lungul preselecţiilor au primit minimum doi de „Da", Andra, Mihai şi Andi i-au ales pe cei 60 de semifinalişti care se vor lupta pe parcursul a cinci semifinale live. În finală vor intra doar 15 concurenţi, câte trei câştigători din fiecare semifinală.

Cei trei câştigători ai fiecărei semifinale se decid astfel: primii doi clasaţi în urma votului juriului se califică automat în finală, iar cel de-al treilea va fi decis de public, care va avea de ales, prin vot, între ocupanţii locurilor trei şi patru. În finală, cei 15 concurenţi vor fi „la mâna" publicului, care va decide prin vot telefonic care dintre ei va fi câştigătorul premiului de 120.000 de euro.

Dacă anul trecut revelaţia sezonului a fost contratenorul Narcis Ianău, anul acesta o nouă voce promite cel puţin la fel de mult: cea a lui Regep Ialcin, un tânăr de origine turcă, în vârstă de 18 ani, care a crescut într-un orfelinat.

Andi Moisescu a avut declicul: „Eu cred că tu eşti!"

În ediţia de vineri, 30 martie, ultima dinaintea semifinalelor, noi talente au ieşit la rampă. Iulia Lazăr şi căţeluşa Bayley au încântat atât juriul, cât şi telespectatorii. Iulia şi-a descoperit pasiunea pentru câini la vârsta de 3 ani, când a primit-o în dar pe căţeluşa Bayley.

Încă de pe atunci îşi dorea să devină medic veterinar, visul ei fiind astăzi realitate. Prietenia dintre Iulia şi căţeluşa ei a fost evidentă pe sce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°