Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania taie cheltuielile bugetare cu 27 miliarde euro

Publicat in Bursa, luni 2 aprilie 2012 ·

Guvernul spaniol a decis, în şedinţa de vineri, să diminueze cu 27 miliarde euro (36 miliarde dolari) cheltuielile publice anul acesta, potrivit proiectului de buget al premierului Mariano Rajoy.

Măsurile de austeritate din proiectul care urmează să fie prezentat la data de 3 aprilie, în Parlament, includ îngheţarea salariilor din sectorul public, reducerea bugetelor ministeriale cu 16,9% şi majorarea taxelor corporate. În plus, preţul electricităţii a fost majorat cu 7% de la 1 aprilie. Planul nu prevede, însă, creşterea TVA, reducerea pensiilor ori a salariilor funcţionarilor publici.

Premierul Mariano Rajoy a promis să reducă deficitul bugetar la 5,3% din PIB anul acesta, de la 8,5% din PIB în 2011.

Tăierile de cheltuieli prevăzute pentru bugetul central echivalează cu 3,5% din PIB, cele de la bugetele regionale - cu 1,5% din PIB, iar cele ale autorităţilor locale, cu 0,3% din PIB, conform anunţului făcut de ministrul Finanţelor, Cristobal Montoro. Acesta a precizat că ajustările de taxe vor aduce la buget o sumă adiţională de 12,3 miliarde euro în 2012.

Spania este supusă unor presiuni intense din partea liderilor zonei euro în vederea reducerii deficitului bugetar.

"Spania se află într-o situaţie foarte dificilă", a declarat, la finele săptămânii trecute, Olli Rehn, comisarul european pentru economie şi afaceri monetare. Oficialul de la Bruxelles a adăugat: "Pe de altă parte, însă, Spania are multe puncte forte, iar acum este important ca ţara să continue cu consecvenţă, în scopul îmbunătăţirii sustenabilităţii finanţelor sale publice, precum şi pentru stimularea reformelor care vor ajuta la creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă".

Spania a fost afectată, la data de 29 martie, de prima grevă generală împotriva guvernului condus de premierul Mariano Rajoy, care şi-a preluat mandatul în decembrie anul trecut. Spaniolii

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 13 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 5 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 7 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°