Editura Adevărul a fost una din preferatele clujenilor, alături de editurile Eikon, Humanitas şi Nemira. Aceasta a ocupat locul trei în opţiunea participanţilor la Târgul de Carte Gaudeamus, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 28 martie- 1 aprilie.
În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor care a avut loc duminică, trofeele Gaudeamus, prin votul publicul, au mers la editurile Adevărul şi Humanitas, care au ocupat locul III, editura Nemira s-a clasat pe locul II, iar locul întâi a fost ocupat de editura Eikon.
Cea mai râvnită carte a Târgului, aleasă prin votul publicului, a fost volumul „Corupţia spirituală. Texte social-teologice" de Mitropolitul Bartolomeu Anania.
Conform monitorizării organizatorilor, la momentul închiderii oficiale a Târgului, duminică, ora 12.00, peste 17.000 de persoane au vizitat Târgul Gaudeamus care a continuat să fie deschis pentru public până la ora 14.00.
Anul acesta, la Târgul de Carte Gaudeamus au participat un număr de 78 de expozanţi, reuniţi în 49 de standuri.