Belgianul Tom Boonen (Omega Pharma-QuickStep) a devenit al cincilea ciclist din istorie care cîştigă de trei ori Turul Flandrei, egalînd performanţele reuşite de italianul Fiorenzi Magni şi conaţionalii Achiel Buysse, Eric Leman şi Johan Museeuw. SuperTom a fost urmat de italienii Filippo Pozzato (Farnese Vini) şi Alessandro Ballan (BMC)
Pavatele flamande spun întotdeauna adevărul. Cu pliscurile mici şi ascuţite, îndreptate nemilos spre oricine îndrăzneşte să le domesticească, pavatele spun adevărul unei competiţii aflate la un singur an sub parul de un secol. O luptă învăluită în vînt uscat şi aprig dinspre Marea Nordului, o epopee aritmică ce agaţă faptele eroilor de poezia locurilor, un tribunal al dialogului interior, în care justiţia îl contrazice pe Martin Luther King şi, cu cît vine mai tîrziu, cu atît e mai dreaptă.
Turul Flandrei rămîne o revoltă împotriva oricărui studiu tradiţional al ciclismului. 256 de kilometri între Bruges şi Oudenaarde, vegheaţi de la distanţă de crucea de pe Kapelmuur, ignorată chiar de Florii, dar condimentaţi cu un final în buclă, de trei ascensiuni peste Oude Kwaremont şi Paterberg, atunci cînd rutierii se prezintă în ultimele 100 de borne zgîlţîiţi groaznic de căţărări mîndre ca Valkenberg, Koppenberg sau noul Kruisberg. În schimb, vremea, ca un oftat în majoritatea timpului în Flandra, a cedat un zîmbet de binecuvîntare pentru începutul lui aprilie.
15 evadaţi au deschis micuţele poteci în faţa plutonului, la 10 borne după startul din Bruges, iar plutonul a moţăit pe asfaltul primitor, în aşteptarea căţărărilor. BMC a indispus grupul fruntaş şi nu a lăsat hiatul să treacă de bariera psihologică de cinci minute, elveţianul Fabian Cancellara a dat primele semne de neşansă, folosind "liftul" RadioShack de cîteva ori, Boonen a afişat o mină preocupată, flancat permanent de un Chavanel atrofiat
