În ciuda tăierilor radicale din bugetul Spaniei, care este cu 9,6% mai mic decât cel din 2011, guvernul premierului Mariano Rajoy ar putea rata în acest an ţinta de deficit de 5,3%.
Eforturile Spaniei de a se menţine pe linia de plutire au dus la un buget de austeritate extremă, care va pune la grea încercare răbdarea celor care i-au ales în decembrie cu 44,6%, (un nou record) pentru Partidul Popular, pe conservatorii conduşi de Mariano Rajoy.
Bugetul prezentat vineri de guvernul acestuia prevede o reducere a cheltuielilor cu 27 miliarde euro; acestea vor fi realizate prin creşterea impozitelor pe venit şi tăieri cu o medie de 16,9% din bugetele tuturor ministerelor. Deşi ţara a fost blocată săptămâna trecută de o grevă generală şi mai multe demonstraţii organizate de principalele sindicate, la care au participat peste 800.000 de oameni, guvernul Rajoy nu a dat înapoi; ministrul de Finanţe Cristobal Montoro a declarat, conform cotidianului german Die Zeit, că noul buget este „cel mai dur program de austeritate din ultimii 30 de ani", iar vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria a afirmat că Spania se află „într-o situaţie disperată în ceea ce priveşte perspectivele fiscale; trebuie să întoarcem roata şi să punem, de asemenea, noi temelii pentru creşterea economică şi pentru crearea de locuri de muncă".
O economie fără motor
Analistul britanic Nicholas Spiro este de părere că principala întrebare la care Spania va trebui să răspundă în acest an este dacă „economia sa bolnăvicioasă va putea să îndure o austeritate atât de radicală", relatează cotidianul american Wall Street Journal. Rata şomajului a atins deja cota gigantică de 23% şi va continua probabil să crească, iar piaţa imobiliară se îndreaptă vertiginos în jos, trăgând după ea şi băncile oricum lovite de criza financiară. Deşi un semn oricât de firav de redresare a creşterii este impe