După ce vizitatorii unei grădine zoologice din Germania au fost fermecaţi de ursuleţul Knut, care a fost respins de mamă şi a fost crescut de angajaţi, sora lui face acum senzaţie în acelaşi loc.
Anori a fost prezentată pentru prima oară publicului. Puiul de urs, care are acum aproape trei luni, a studiat împrejurimile şi s-a căţărat pe buşteni, fiind supravegheat cu atenţie de către mama sa, Vilma. Aceasta nu este şi mama lui Knut, tatăl fiind în schimb acelaşi.
Potrivit reprezentanţilor Grădinii Zoologice Wuppertal, citaţi de Mediafax, Anori a făcut ochi după o lună(s-a născut pe 4 ianuarie) şi a început să meargă după două luni de la naştere.
Deşi oamenii care au văzut puiul de urs polar au fost impresionaţi, directorul Wuppertal Zoo le-a reamintit că au de-a face cu o specie pe cale de dispariţie şi că este pusă în pericol în permanenţă de către activitatea iresponsabilă a oamenilor.
Knut a devenit celebru în 2006 şi a generat venituri uriaşe pentru grădina zoologică unde a fost cazat. În 2008, îngrijitorul său, Thomas Doerflein, care l-a hrănit timp de 150 de zile a murit, iar în martie 2011 ursul polar a decedat şi el.
Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI