Costumul popular românesc este o poveste de la năframă până în opinci.
Motivele care apar pe el nu sunt aruncate la întâmplare; sunt cusute sau ţesute în funcţie de vârstă, de sex, de momentul îmbrăcării. Costumul poate fi cel de fiecare zi, cel de sărbătoare, cel de înmormântare.
Costumul popular românesc se poate spune că a fost salvat de la dispariţie de Casa Regală a României, o dată cu viziunea romantică a Reginei Elisabeta. Costumul a fost cumva încoronat, a devenit, prin transformare, un fel de ţinută obligatorie la Palat şi în rândul doamnelor din înalta societate. Oamenii de la ţară, oamenii obişnuiţi trecuseră deja la "haine nemţeşti".
Apoi, în timpul comunismului, costumul popular, cu excepţia pieselor păstrate cu sfinţenie în lăzile de zestre, a devenit un produs de serie. Vă aduceţi aminte de ansamblurile care dansau şi cântau la Cântarea României? Toţi dansatorii aveau acelaşi fel de costum pe ei. Costumul popular devenise o uniformă. Se făcea în fabrică, în serie, ţeseau şi coseau maşinile.
În zilele noastre, purtarea unei ii româneşti a devenit iar o modă. Nu la ţară, bineînţeles, căci acum se îmbracă, de cele mai multe ori, cu haine chinezeşti sau turceşti. Tot la oraş.
Acum se cheamă... vintage.
Costumul popular românesc este o poveste de la năframă până în opinci.
Motivele care apar pe el nu sunt aruncate la întâmplare; sunt cusute sau ţesute în funcţie de vârstă, de sex, de momentul îmbrăcării. Costumul poate fi cel de fiecare zi, cel de sărbătoare, cel de înmormântare.
Costumul popular românesc se poate spune că a fost salvat de la dispariţie de Casa Regală a României, o dată cu viziunea romantică a Reginei Elisabeta. Costumul a fost cumva încoronat, a devenit, prin transformare, un fel de ţinută obligatorie la Palat şi în rândul doamnelor din înalta societate. Oamenii de la ţară, oamenii obişnuiţi t
