Marea majoritate a opiniilor exprimate public au acreditat ipoteza că România a intrat în criză nepregătită. Perfect de acord! Pentru că e greu de înţeles cum, în condiţiile unei creşteri economice (aşa cum a fost ea, poate nesustenabilă şi cu principalul vector dat de sectorul imobiliar) ce a oscilat în jurul a 8%, să te duci cu deficitul bugetar spre 5% ?! Şi asta în condiţiile în care acesta a fost generat de consum (şi încă unul populist!) şi nu de investiţii…

După o perioadă de doi, trei ani în care s-a înregistrat o scădere constantă a PIB-ului, iată că, din a doua jumătate a anului 2011, au apărut şi primele semne ale revenirii economice. Raportându-ne la o analiză strict statistică a evoluţiei indicatorilor macroeconomici, concluzia a fost una singură: faza „terminus“ a crizei economice trecuse. Cum am ieşit însă din această criză economică? Personal, cred că la fel cum am intrat: adică nepregătiţi (fie şi numai parţial). De ce spun asta, mai ales în condiţiile în care „stăm bine pe hârtie“ la nivel macro? Pentru că investiţiile străine continuă să înregistreze un declin vizibil comparativ cu anii precedenţi. Chiar dacă am învăţat la istorie că suntem cei mai deştepţi şi viteji dintre traci, cred că nu e suficient pentru „motivarea“ investitorilor (autohtoni sau nerezidenţi). Cred că aceştia au nevoie, în special, de două lucruri relativ simple: predictibilitatea legislaţiei fiscale şi un sistem fiscal dacă nu prietenos, măcar corect, din punctul de vedere al sarcinii fiscale. Privind stabilitatea şi, implicit, predictibilitatea legislaţiei fiscale, lucrurile sunt clare! Aş spune, din păcate! Multe schimbări legislative, multe şi foarte dese… e adevărat, unele dintre ele corecte şi necesare (mai ales, la nivelul procedurii fiscale). Putem vorbi chiar de un face-lift (bine-venit!) al legislaţiei fiscale, dar nu de un nou model de abordare al filoso