Titlul de mai sus ar fi putut avea un semn al întrebării dacă secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen nu ar fi anunţat că dorita reuniune a aliaţilor cu oficialii ruşi, de la Chicago a fost anulată.
Este acesta un semn al crizei, în relaţiile Alianţei cu Federaţia Rusă? Un non-dialog comparabil a existat şi după conflictul militar dintre Georgia şi Rusia.
Acum, Vladimir Putin intenţionează să înceapă în forţă al treilea mandat prezidenţial, ambiţionat şi de faptul că SUA îşi menţin poziţia privind raţiunea instalării în Europa a dispozitivului de interceptoare a rachetelor balistice intercontinentale. Şi Moscova îşi păstrează vetoul faţă de orice intervenţie militară în Siria, deşi acolo, în urma măsurilor represive au murit 9.000 de oameni, 7000 fiind civili. Un alt punct de dezacord îl constituie şi atitudinea occidentală faţă de regimul de la Teheran, pe care Kremlinul îl susţine din raţiuni geopolitice şi un vizibil interes economic.
Rasmussen a afirmat că a discutat personal cu Putin, care i-a explicat că tocmai calendarul politic intern face dificilă reuniunea NATO-Rusia, în luna mai, la Chicago.
Totuşi, Rasmussen a confirmat că, luna următoare, miniştri aliaţi de externe se vor reuni şi vor reitera angajamentul lor pentru o cooperare practică cu partea rusă.
Ulterior, Dmitri Peskov, secretarul de presă al premierului Putin a declarat că pregătirea diplomaţiei ruse pentru summitul de la Chicago nu a început.
De altfel, chestiunea participării liderului rus la Summitul NATO de la Chicago a fost punctată, întâia oară, de Dmitri Rogozin, la finele anului trecut, din postura de ambasador al ţării sale la Cartierul General al Alianţei.
Rogozin, adeptul unei oratorii agresive, a afirmat că blocajul înregistrat în problema scutului american antirachetă face discutabilă prezenţa la Chicago, a preşedintelui Rusiei,
