Dacă există vreo aspiraţie în vederea obţinerii dreptăţii, a ameliorării actului de justiţie şi a anulării privilegiilor clasei politice înţelese ca abateri de la codul corectitudinii comportamentului social, economic, politic şi moral în societatea românească, atunci interesul faţă de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al oricăruia dintre noi are o bază un temei real. Paradoxal însă, în privinţa MCV, astăzi, se pronunţă numai politicienii şi oamenii de prin tribunale şi cabinete de avocatură, procurorii sau experţii în drept.

Că lucrurile stau aşa sunt poate de vină ignoranţa, lipsa de interes faţă de proceduri, instituţii, ansambluri operaţionale, contexte legale, cadre constituţionale ş.a., într-o societate care se plânge mereu de nedreptăţi, dar care preferă maneaua, telenovela, bârfa, blagoslovenia şi rugăciunea pasivă, în locul acţiunii civice responsabile şi lucide. O asemenea situaţie nu poate însă rămâne cea care dă tonul într-o societate, iar pentru a înainta în sensul transformărilor dorite ale calităţii vieţii fiecăruia dintre noi se cuvine reflectat şi decis şi în chestiunile ce ţin de un interes public mai larg şi mai înalt. Plângerea noului liberal, fost pedelist, Sorin Frunzăverde că România este un stat poliţienesc se leagă de minune de problema discutată aici. Ea se asociază însă şi jelaniilor fostului premier Adrian Năstase, condamnat deja într-un proces de corupţie interpretat de respectivul om politic ca o manipulare de la vârf, o răzbunare băsesciană, rezultatul unor persecuţii ale Procuraturii ş.a. de acelaşi fel.

Să precizăm însă: România este un stat poliţienesc nu pentru că Sorin Frunzăverde ar fi ascultat la telefon (aceasta demonstrând, cel mult, că organele statului sunt abuzive şi încalcă o Constituţie la apărarea căreia dl. Frunzăverde trebuia să se afirme neobosit în tot intervalul de timp de la intrarea