Cu numai trei săptămâni înainte de primul scrutin electoral, nici unul dintre principalii candidaţi la preşedinţia Franţei nu pare să aibă o agendă solidă pentru rezolvarea uneia dintre cele mai presante probleme - situaţia economică a ţării.

Cele mai recente date economice ale Franţei par să arate o imagine dacă nu îmbucurătoare, atunci cel puţin relaxantă pentru liderii ţării: cu o săptămână în urmă, guvernul a ridicat prog-noza pentru creşterea economică din acest an de la 0,5% la 0,7%, iar în timp ce multe alte state din Europa prevăd pentru acest an o recesiune, mediul de afaceri din Franţa este optimist în privinţa evitării unei reintrări în criză, după cum relatează cotidianul american The Wall Street Journal.

Însă adeseori statisticile înşală, iar în acest caz analiştii prestigioasei publicaţii The Economist sunt de părere că, deşi pe termen scurt indicatorii Franţei sunt pozitivi, Hexagonul se confruntă pe termen lung cu un şir de probleme pe care clasa politică pare, deocamdată, decisă să le ignore.

Franţa nu a mai înregistrat un excedent bugetar din 1974, iar datoriile publice au atins anul trecut 90% din Produsul Intern Brut şi continuă să crească - deficitul curent nominal fiind, de altfel, cel mai ridicat din întreaga Uniune Europeană. Totodată, cheltuielile publice însumează 56% din PIB - mai mult decât în oricare alt stat al zonei euro. De asemenea, nu numai rata şomajului este îngrijorătoare (9,4% la finele anului trecut), dar şi faptul că aceasta se menţine de aproape 30 de ani la peste 7% o problemă cronică, la care nici un guvern nu a reuşit să găsească o soluţie, şi care, conform The Economist, a dus la crearea unei pături sociale lipsite de perspectivă şi predispusă la criminalitate în banlieu-urile din jurul oraşelor mari.

Şi mai gravă este însă pierderea competitivităţii; dacă în anul 2000 costurile muncii erau î